Trilogia „Grisha” de Leigh Bardugo

39936624_299147287335059_6605826272964640768_n

Bine ați revenit!

De această dată, vreau să vă prezint trilogia „Grisha”, scrisă de Leigh Bardugo, o autoare cu foarte multă imaginație. Această trilogie este alcătuită din: „Regatul Umbrelor”, „Regatul Furtunilor” și „Regatul Luminilor”.

„Regatul Umbrelor”

„Falia Umbrei, un ținut învăluit în beznă, populat de monștri, distruge treptat Ravka, o națiune altădată măreață.

Alina, o fată orfană, singuratică, descoperă că posedă o putere unică, ce o face să pătrundă în lumea elitei magice a regatului – Grisha. Ar putea ea să destrame vraja demonică a Faliei Umbrei, eliberându-și țara?

Întunecatul, o ființă cu putere de seducție teribilă, este conducătorul Grishei. Dacă își va îndeplini destinul, Alina va fi nevoită să descopere cum să se folosească de harul său și cum să reziste atracției periculoase pe care o simte față de temutul stăpân.

Însă în timp ce-și contemplă viitorul năucitor, Alina nu-l poate uita pe Mal, cel mai bun prieten al său din copilărie.”

Scurtă introducere

De foarte mulți ani, Ravka se află în război cu țările vecine, fiind apărată de Armata Întâi, care este alcătuită din oameni obișnuiți, și Armata a Doua, alcătuită din Grisha, oameni cu puteri speciale, maeștri ai Micii Științe.

Puterea de apărare a Ravkăi scade odată cu apariția Faliei, un loc întunecat care desparte țara în două și care este imposibil de traversat din cauza ființelor monstruoase ce trăiesc acolo. Ereticul Negru, un puternic Grisha ce are abilitatea de a invoca întunericul, este cel care, prin lăcomia și setea sa de putere, a creat Falia Umbrei.

Acum, după sute de ani de la catastrofa care aproape că a îngenuncheat Ravka, Întunecatul, conducătorul Armatei a Doua și presupus urmaș al Ereticului Negru, vrea să repare greșeala strămoșului său, iar pentru asta are nevoie de un Invocator al Soarelui.

În cele din urmă, Întunecatul o găsește pe Alina, o simplă cartografă orfană, dar care are puterea de a invoca lumină solară, singurul lucru care poate distruge Falia Umbrei. După această descoperire, viața Alinei se schimbă radical, fiind nevoită să locuiască și să se antreneze cu ceilalți Grisha de la Micul Palat, aflându-se sub protecția Întunecatului. De asemenea, este nevoită să renunțe la cel mai bun prieten al ei, Mal, acest lucru fiind foarte dificil.

Pe măsură ce Alina pătrunde tot mai mult în această lume, soarta Ravkăi devine din ce în ce mai mult responsabilitatea ei, trebuind să facă alegerile corecte, să facă față trădărilor și să reziste puterii amplificatoarelor lui Morozova. Astfel, pe parcursul trilogiei, Alina avansează de la cartografa orfană și nesigură pe sine, la o adevărată conducătoare și singura speranță a Ravkăi.

Fragmente

„-Întotdeauna suntem doar noi doi, Alina.

Preț de o clipă mi s-a părut adevărat. Lumea era formată din treapta pe care stăteam amândoi și felinarul care ne învăluia în cercul său de lumină – noi doi suspendați în întuneric.”

„M-au copleșit durerea și frica. Am scos un țipăt. Lucrul din adâncul meu a ieșit urlând la suprafață, atras vertiginos de chemarea Întunecatului. Nu m-am putut înfrâna. Și am răspuns. S-a declanșat o explozie orbitoare de lumină.”

„Gândul acela m-a umplut de durere – sufeream pentru visele pe care le împărtășisem, pentru dragostea pe care o simțisem, pentru fata plină de speranță care nu aveam să fiu niciodată…”

„Am crezut că mă bântuia, că îmi amintea de eșecul meu și de prețul pe care îl plăteam pentru slăbiciunea mea. Dar mă înșelasem.

Cerbul îmi arătase puterea mea. Îmi dezvăluise nu doar prețul milei, ci și puterea pe care mi-o oferea. Iar mila era un lucru pe care Întunecatul nu avea să-l înțeleagă niciodată.

Cruțasem viața cerbului. Puterea acelei vieți îmi aparținea mie la fel de mult pe cât îi aparținea celui care i-o curmase.”

„-Frumusețea este armura ta. O armură fragilă, o simplă aparență. Dar ce ai pe dinăuntru? Oțel. Oțelul e rezistent și nu se poate îndoi. Și n-are nevoie să fie reparat.”

„-Poate că aveai motive să te temi de mine.

-Nu mi-e frică de tine, Alina. Îmi era frică să nu te pierd. Începuseși să devii cineva care nu mai avea nevoie de mine, dar așa ai fost menită să fii.

-Flămândă de putere? Nemiloasă?

-Puternică, a spus el, întorcându-și privirea. Luminoasă. Poate și un pic nemiloasă. Ai nevoie de asta ca să poți conduce. Ravka e frântă, Alina. Cred că așa a fost din totdeauna. Fata pe care am văzut-o în capelă ar putea schimba asta.”

Impresii

Această trilogie mi-a plăcut foarte mult și consider că merită citită. Chiar dacă este doar o poveste Fantasy, autoarea a reușit să ilustreze foarte bine felul în care lăcomia oamenilor scapă de sub control, dorindu-și tot mai multă putere, cum a fost în cazul Ereticului Negru.

În rest, povestea este plină de aventură, suspans și întorsături de situație, iar finalul este unul genial. V-o recomand cu drag tuturor, dar mai ales fanilor acestui gen literar.

Cărțile pot fi găsite la Editura Trei. Dacă doriți, puteți comanda „Regatul Umbrelor” aici, „Regatul Furtunilor” aici și „Regatul Luminilor” aici.

Pe data viitoare și spor la citit!

 

Reclame

Un gând despre „Trilogia „Grisha” de Leigh Bardugo

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s