„Îți voi dărui soarele” de Jandy Nelson (recenzie)

Bine ați revenit! După destul de mult timp de la publicarea ultimei recenzii, am revenit în sfârșit cu o nouă carte, anume „Îți voi dărui soarele” de Jandy Nelson.

Descriere

Jude și fratele ei geamăn, Noah, sunt extrem de apropiați. La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu aprins și vorbește întruna, ca pentru amândoi.
Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai vorbesc. Între cei doi gemeni s-a petrecut un lucru care a reușit să-i trimită pe fiecare pe căi diferite și dramatice în același timp… asta până când în viața lui Jude își fac apariția un băiat chipeș, arogant și distrus, și încă o persoană – o forță nouă și imprevizibilă.
Primii ani sunt relatați de către Noah. Povestea anilor de mai târziu îi aparține lui Jude. Însă gemenii nu știu că fiecare deține doar o jumătate din poveste, iar dacă s-ar putea regăsi unul pe celălalt, ar avea șansa de a crea din nou lumea pe care au pierdut-o.

 

Scurtă prezentare

Această carte îi are ca protagoniști pe Jude și pe Noah Sweetwine, fiind vorba despre viața familiei din care fac parte. Mama lor este foarte superstițioasă și are înclinații artistice, vrând să-și înscrie copiii la Școala de Artă din California, în timp ce tatăl lor este genul de om sceptic, care caută explicații logice în fiecare lucru.

În prima parte a poveștii, cei doi frați au 13-14 ani. Tot atunci, cel care povestește întâmplările este Noah. El este un băiat foarte introvertit, adesea ținta bullyingului. Pasiunea lui este desenul și își dorește din tot sufletul să intre la școala de artă.

Viața lui ia o întorsătură pozitivă atunci când, în vecini, își face apariția un băiat pe nume Brian, care are să devină primul său prieten, în afară de Jude.

Viața reală e nașpa. Sunt alergic la ea. Când am râs cu puștiul cel nou, nu mi s-a părut c-am fost în viața reală. Nici măcar un pic.

 

Cei doi băieți devin din ce în ce mai apropiați, iar Noah se îndrăgostește foarte mult de noul său amic.

Deunăzi, a spus că ar trebui să mergem să vedem un film despre o invazie extraterestră și aproape că am leșinat la propunere. Aș prefera să stau două ore lângă Brian într-un cinematograf întunecat, decât să pictez pereții cu Jackson Pollock. Singura problemă în petrecerea zilei cu el în pădure e că acolo e prea mult spațiu. Portbagajul unei mașini ar fi mai potrivit, sau poate un degetar.

 

La polul opus, o avem pe Jude, genul de fată foarte sociabilă, mereu vorbăreață, dornică să facă parte din gașca celor populari și care este mereu în centrul atenției băieților.
Jude și Noah au fost cei mai buni prieteni toată viața, încă de dinainte să se nască.

Mă întorc, aducându-mi din nou aminte că noi am fost creați împreună, celulă cu celulă. Ne țineam companie când nici măcar nu aveam mâini sau ochi. Cu mult înainte ca sufletele să ne fi fost livrate.

 

Legătura dintre ei începe să slăbească odată cu apariția diferențelor de personalitate. Iar atunci când mama lor dă dovadă de mai mult interes și mai multă apreciere pentru operele de artă ale fiului său, Jude devine geloasă, lucru ce produce răcirea relației sale cu Noah.

— Și la ce te-ai fi așteptat? A trebuit să-mi fac alți prieteni. Tu doar stai închis aici, mâzgălind desenele alea mediocre și vorbind toată ziua cu mama despre școala aia de artă.
  Desene mediocre?
  Iată ce se întâmplă. Trei, doi, unu: mă detonez cu singurul lucru pe care îl am.
— Jude, tu ești doar geloasă, răbufnesc eu. În ultima vreme, ești teribil de geloasă.


 

Următorul capitol este povestit din perspectiva lui Jude, la vârsta de șaisprezece ani. Aflăm în mod subit că mama lor a murit în urmă cu doi ani. De asemenea, o altă informație surprinzătoare este faptul că doar ea a intrat la școala de artă, Noah fiind respins.

Dacă la început, legătura dintre cei doi frați se slăbise, acum ei sunt total înstrăinați unul de celălalt și abia dacă-și mai vorbesc. Până și personalitățile lor sunt total schimbate, Jude fiind acum o fată retrasă, plină de remușcări și care boicotează băieții, iar Noah practică sporturi (unele periculoase), se întâlnește cu fete și a renunțat definitiv la artă.

Jude este total convinsă că fantoma mamei sale îi distruge lucrările de artă. Fata ajunge la concluzia că singurul lucru pe care-l poate face pentru a repara lucrurile în familia sa și pentru a împăca sufletul mamei sale este acela de a realiza o sculptură în piatră. Însă are nevoie de un mentor. Astfel, îl găsește pe Guillermo Garcia, un sculptor aparent nebun, dar cu un trecut misterios și o durere adâncă în suflet.

Trebuie să fac sculptura aia și trebuie să fie în piatră, iar el e singurul care mă poate ajuta să-mi duc la îndeplinire planul. Simt asta.

 

Chiar dacă, inițial, bărbatul o refuză, Jude reușește să-l cunvingă să o ajute, astfel că nimic nu-i mai putea sta în cale. Însă gândurile îi sunt date peste cap de misteriosul băiat englez, Oscar, care apare în viața ei pe nepusă masă și despre care simte că îi este cunoscut.

Zâmbetul și strâmbăciunea care îl însoțește îi pradă tot chipul. E un zâmbet impacientat, nesăbuit, cu dinți ciobiți, pe o față asimetrică, inegală. Tipul e de-a dreptul sălbatic, sexy, într-o manieră de hai-să-încălcăm-legea, nu că aș fi observat.

Jude și Noah trec prin foarte multe împreună, apoi separați. Amândoi se pierd pe drumul vieții, fiind plini de remușcări și ascunzând lucruri. Multe lucruri. Fiecare dintre ei are doar jumătate din poveste.

Geamănul dreptaci spune adevărul, geamănul stângaci spune minicuni. (Noah și cu mine suntem amândoi stângaci.

Oare își vor uni cele două jumătăți de povești pentru a scoate tot adevărul la iveală?

 

Impresii peronale

Ceea ce v-am prezentat aici nu este nici măcar cinci la sută din poveste. Acțiunea este foarte complexă și se întâmplă foarte multe lucruri ce duc la distanțarea celor doi frați și la problemele din familia lor. Iar finalul… este pur și simplu genial!

După părerea mea, „Îți voi dărui soarele” de Jandy Nelson este o carte foarte bine scrisă, ce merită citită. Relatările celor doi frați m-au pus serios pe gânduri, fiind extrem de profunde și făcându-mă să trec brusc de la o stare la alta. M-am bucurat, am râs și am plâns alături de personje. Acest roman mi-a ajuns la suflet și tocmai din acest motiv vi-l recomand cu atât de mult drag.

Cartea poate fi găsită la Editura Epica sau comandată direct de AICI.
Spor la citit!

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s